„Ești informat, deci înarmat!”. Pentru a face alegerea corectă în ceea ce privește tratamentul micuțului tău, trebuie să știi informații de bază care, în multitudinea de sfaturi și sugestii, te vor ajuta să alegi metoda potrivită. Când optăm pentru tratament simptomatic și când este oportun un tratament cu antibiotice – aflați mai jos!
Cu Antibiotice (AB) se tratează următoarele afecțiuni:
• Angina foliculară sau lacunară (bacteria, cu depuneri și febră înaltă)
• Pneumonia (care survine la a 3-4 zi, pe post de camplicație la o infecție virală, care decurge neapărat cu tusă și febră)
• Pielonefrita (care se manifestă prin leucocite mărite în sânge și urină + VSH mărit)
• Otita purulentă (cu eliminări albicioase din ureche + febră)
• Scarlatina
• Alte patologii chirurgicale și terapeutice, care mai rar se întâlnesc.
Celelalte afecțiuni, precum: rino-faringita, otita medie, faringita acută sau amigdalita catarală (virală), laringo-faringita, traheo-bronșita, laringo-traheo-bronșita (forma ușoară și medie), bronșita acută și bronșita obstructivă – NU necesită administrarea de AB. E nevoie de tratament simptomatic, iar bronșita obstructivă va mai avea nevoie de bronho-dilatatoare și antiinflamatoare (iarăși, simptomatic) sau așa numitele ”pneumonii ascunse”.
Important! Există excepții, cazuri în care pe fonul patologiei de bază se suprapune o infecție bacteriană.
Sursă: Eumama