Dorina Agachi Despre infecția tractului urinar La Copii

30/06/2017
infecția tractului urinar

Infecția tractului urinar (ITU) reprezintă colonizarea cu germeni microbieni a tractului urinar la orice nivel, de la meatul ureteral până la parenchimul renal, fără specificarea localizării, urmată de eliminarea de germeni microbieni prin urină.

Pielonefrita (PN) reprezintă un proces inflamator de origine de obicei microbiană, însă poate fi şi de altă etiologie, care afectează căile urinare superioare, adică sistemul pielo-caliceal şi poate evolua cu acutizări şi remisiuni

PN variază în funcţie de vârsta copiilor. Afecţiunea se înregistrează cel mai frecvent la copii sub un an: numărul cazurilor de PN la această vârstă este echivalent cu cel al bolnavilor de la un an până la 14 ani

În aproximativ 85% din cazuri PN se manifestă pe parcursul primelor 6 luni de viaţă ale copilului

Frecvenţa PN la vârsta de sugar este aceeaşi la ambele sexe, odată cu avansarea vârstei se constată însă o sporire a acestei patologii la fete de 6-10 ori, ca rezultat a particularităţilor anatomo-fiziologice de dezvoltare a căilor urinare (uretra este mai scurtă şi mai largă,epiteliul tractului urogenital are mai mulţi receptori faţă de E.Coli, erorile în igiena personală a micuţelor fetiţe.

Dismicrobismul intestinal la copiii mici, joaca un rol foarte important in dezvoltarea PN la copii, deoarece sistemul limfatic intestinal comunica cu cel renal si in rezultat are loc transmiterea germenilor patogeni intestinali in caile urinare

                  Etiologia

  • Investigarea microbiologică a urinei in PN, demonstrează faptul că cel mai frecvent se depistează agenţii patogeni din grupul Enterobacteriacae, cum ar fi: E.Coli, Klebsiella pneumoniae, Proteus.
  • Pe locul doi se situează microbii din flora intestinală, cum ar fi: enterococii, stafilococii, streptococii, dar şi alte microorganisme cât şi asociaţiile acestora.
  • Una din cauzele dezvoltării PN mai pot fi şi factorii virali. S-a dovedit că infecţia virală (adenovirală, gripală etc.) favorizează pătrunderea bacteriilor în ţesutul renal, lezându-l. Mai poate fi şi persistenţa virusului Coxache A în endoteliul celulelor vaselor sangvine, pe suprafaţa membranei bazale.

Factorii de risc si predispozanti in dezvoltarea PN

  1. Factorul ereditar;
  2. Factorii prenatali.

La factorii prenatali se referă: gestozele prezente la mamă în timpul sarcinii- nefropatia, iminenţa de avort, virozele intercurente acute, PN cronică, lucrul în condiţii nocive în timpul sarcinii, deprinderile dăunătoare cum ar fi: fumatul, alcoolul, narcomania, folosirea medicamentelor în timpul sarcinii, acutizarea maladiilor cronice.

  1. Factorii de risc în perioada postnatală.

Asfixia la naştere, afecţiunea perinatală a SNC, hipotrofia intrauterină, prematuritatea, infecţia intrauterină, procesele inflamator-purulente în perioada de nou-născut şi la vârsta fragedă, maladiile infecţioase, virozele intercurente acute, hipotrofia la naştere, diatezele exudative, alimentaţia artificială, disbacterioza intestinală.

  1. Factorii de risc în dezvoltarea PN la copiii mai mari

Maladiile infecţioase, focarele cronice de infecţie, virozele acute, anomaliile nefro-urinare, cistitele cronice, urolitiaza, vulvovaginitele, balanopostitele, disbacterioza intestinală, hipodinamia, constipaţiile.

Practic, nu există copil care nu ar prezenta factori predispozanţi pentru această maladie, totuşi nu fiecare copil face PN. Aparatul urinar este prevăzut cu mijloace proprii de apărare locală la infecţii.

infecția tractului urinar

Tabloul clinic al PN

  • Manifestările clinice ale PN la copii, sunt strâns legate de particularităţile de vârstă anatomo-fiziologice şi imunologice specifice.

Copilul nou-născut:

  • Tulburări ale echilibrului termic, care se manifestă prin hipo- sau hipertermie;
  • Sindromul dispeptic, manifestat prin vome şi diaree;
  • Sindromul de deshidratare acută;
  • Sângerare la nivelul plăgii ombilicale;
  • Semne neurologice ca: somnolenţă, hipotonie sau hipertonie, hiperexcitabilitate, convulsii, adinamie, tulburări de ritm respirator;
  • Lipsa progresiunii ponderale adecvate;
  • Poate fi hiperbilirubinemie atât directă, cât şi indirectă, în asociere cu anemia hemolitică. La unii copii poate fi unica manifestare a PN..
  • În debut, semnele urinare absente sau neconcludente care nu orientează diagnosticul şi maladia se depistează întâmplător la un examen fizical şi ecografic.

Sugarul şi copilul mic (1-3 ani):

  • Stare febrilă, adesea prelungită şi neexplicabilă;
  • Creşterea ponderală neadecvată (aparent neexplicabilă);
  • Dureri difuze în abdomen, fără vreo localizare precisă;
  • Vome şi diaree;
  • Sindromul de deshidratare acută;
  • Semne neurologice ca: somnolenţă;
  • Rar mai pot fi: simptome de localizare a infecţiei la nivelul tractului urinar, care se manifestă prin: agitaţie, plans în timpul micţiunii, hematurie, retenţie de urină, rinichi palpabil şi mărit în dimensiuni;
  • Aspect tulbure a urinei;

 

Copilul mare (4-18 ani):

  • Sindromul infecţios, care se manifestă prin febră, frison, astenie, cefalee, paloarea tegumentelor etc.
  • Simptome digestive ca: anorexie, greaţă, vome, dureri abdominale difuze sau localizate în flancuri.
  • Dureri lombare spontane unilaterale sau bilaterale, de obicei la nivelul unghiului costovertebral, pe care copilul le poate arăta cu mânuţa;
  • Tabloul clinic este dominat de simptome şi semne urinare ca: polakiurie, disurie, dureri la micţiune, enurezis, urini hematurice, tenesme vezicale;

 

                    Diagnosticul PN

  • Examenul urinei este un element util în diagnosticul PN. Aspectul urinei poate fi clar sau tulbure la emisie, uneori hematuric. PH-ul urinei poate fi puţin acid sau alcalin.
  • Proteinuria poate lipsi sau prezenta ’’urme slabe’’.
  • Sedimentul urinar este variabil. Leucocituria este prezentă sau poate lipsi în primele 2-3 zile ale unei PN acute şi în formele persistente sau recurente ale PN cronice.
  • În cazul când este necesară aprecierea cantitativă a sedimentului urinar se foloseşte proba Neciporenco, ce indică numărul de leucocite, eritrocite şi cilindri în 1 ml de urină. Leucocituria poate fi o sursă de eroare în cazul prezenţei vulvovaginitei, balanopostitei.
  • Dintre investigaţiile biochimice în PN se indică: analiza ureei, care poate evidenţia o retenţie azotată în cazul diferitelor forme ale PN. La fel se apreciază şi creatinina serică şi clearance-ul creatininei.
  • Analiza generală a sângelui poate prezenta, mai ales în cazul PN acute – leucocitoză cu neutrofilie şi deviere în stânga a formulei leucocitare, anemie, VSH cu valori semnificativ crescute.
  • USG rinichilor care reprezintă o metodă de ’’screening’’ în diagnosticul patologiilor nefro-urinare
  • Diagnosticul definitiv şi tratamentul copiilor cu semne clinice uşoare a PN poate fi efectuat în condiţii de ambulator.
  • Nou-născuţii, sugarii şi copii până la 3 ani cu forme grave necesită internare în staţionar.

Măsuri curative generale în PNA la copil

  • Limitarea produselor cu surplus de proteine si substanţe extractive;
  • Proteine până la 105 g/kg, sare până la 2-3g/24 ore;
  • Se recomandă lichid > 50% de normă sub formă de compot, ceai neconcentrat, suc;
  • Limitarea produselor cu surplus de Na.
  • Respectarea regimului “urinări regulate”;
  • Măsuri igienice generale zilnice;
  • Gimnastica curativă în caz de hipodinamie;

Tratamentul medicamentos cuprinde 2 etape si se stabileste doar in urma recomandarilor medicului

1. Tratamentul “de atac”  

Notă: Tratamentul de atac durează 14-21 zile în primul puseu de PN.

2.  Tratamentul “de consolidare” are ca scop întreţinerea şi profilaxia recidivelor.

Tratamentul de consolidare se face cu chimioterapice, care modifică cel mai puţin flora intestinală şi la care rezistenţa germenilor se instalează greu.

Posted in FAQ by Stratulat Mihai